Prima pagina    Harta site     Contact     
                                                                          
BIBLIOTECA MUNICIPIULUI MOTRU

    Biblioteca este locul de convergenţă a trecutului cu prezentul, dar şi cu imaginea viitorului, ceea ce îndreptăţeşte afirmaţia asupra rolului social determinant al acesteia în istoria omenirii, prin crearea procesului de comunicare dintre autor-carte-utilizator.
    Fondul de carte existent în cadrul bibliotecii la 01.01.2011 a fost de 39194 volume,in valoare de 55264,75 lei,in anul 2010  s-au primit 215 volume în valoare 3566,54 lei dintre care 15  volume în valoare de 1500 lei au fost cumpărate din fondul alocat de primărie, iar restul de volume au fost achiziţionate prin donaţii. În anul  2010 nu s-au casat  volume.
    Fondul de carte existent în cadrul bibliotecii la 01.01.2011 a fost de 39194 volume  în valoare de 55264,75 lei, 60% din volumul de carte fiind accesat direct din rafturi iar 40% din depozitul legal.
    Principalele preocupări în domeniu au fost: reactualizarea colecţiilor bibliotecii, prelucrarea publicaţiilor achiziţionate şi recuperarea publicaţiilor aflate la utilizator, realizarea de manifestări specifice, expoziţii de carte, si nu în ultimul rând un nou serviciu adus în  Biblioteca Municipală Motru: calculatoare cu internet pentru public, aduse prin Programul BIBLIONET, iniţiat de IREX şi  Fundaţia BILL şi MELINDA GATES. Inaugurarea Programului BIBLIONET a avut loc în ziua de 20 ianuarie 2011.
    În perioada anului 2010 au fost înregistraţi 2930 de cititori noi înscrişi (22,43% cu studii superioare, 13,33% cu studii medii, restul studenţi şi elevi).  Frecvenţa cititorilor în anul 2010 a fost de 29452/an, în medie 211 cititori zilnic. Numărul documentelor utilizate este de 54329 cărţi (35% din cărţi fiind utilizate în bibliotecă – 22869 volume, iar restul sunt împrumutate la domiciliu).
   

'''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''Copyright © 2011 primaria@primariamotru.ro
Site oficial al Municipiului Motru realizat de  Administratia  Publica Locala''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''